Fonduri UE
Ce sunt fondurile europene?
Conceptul de Fonduri UE reprezintă o serie de instrumente de finanțare alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), cu scopul de a diminua decalajele în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică dintre ele. Fondurile europene sunt administrate de către Comisia Europeană și de fiecare stat membru în parte.
Fonduri europene nerambursabile
Ce sunt fondurile europene nerambursabile?
Așa cum le spune și numele, fondurile europene nerambursabile sunt niște bani pe care îi poți primi din partea UE pentru afacerea ta, bani pe care (teoretic) nu ești nevoit să-i dai înapoi, deci nu sunt cu titlu de împrumut. De ce ,,teoretic’’? Ei bine, principala problemă cu aceste metode de finanțare este faptul că ele sunt condiționate de anumiți factori. Aplici, apoi primești banii (dacă te încadrezi), dar povestea nu se încheie aici. O anumită perioadă de timp, ai de îndeplinit anumite condiții, iar dacă nu o faci, banii trebuie rambursați.
Ce tipuri de proiecte europene 2022 nerambursabile există?
1. POC 4.1.1 – Pentru retehnologizarea IMM-urilor
- Unde pot accesa acest tip de fond?
MIPE – POC 4.1.1 IMM-uri - Ce condiții de eligibilitate există?
Pentru a fi eligibilă, afacerea ta trebuie să fie microîntreprindere sau IMM și să îndeplinească următoarele condiții, simultan:
- A înregistrat profit operațional din activitatea operațională, respectiv din activitatea de exploatare în anul 2019;
- A fost înființată până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;
- Se angajează să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
- Dispune de cofinanțare proprie a proiectului (5% – microîntreprinderi, 10% – întreprinderile mici, 15% – întreprinderile mijlocii)
- Nu este considerată întreprindere în dificultate la 31 decembrie 2019;
- Nu a mai beneficiat de fonduri publice, inclusiv europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent din alte surse publice, pentru aceleași activități;
- Se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor;
- Solicită finanțare între 50.000 euro și 200.000 euro, pe durata a trei exerciţii financiare, și care nu depășește de maximum cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019;
- Cel puțin 20% din valoarea proiectului reprezintă investiții care permit o contribuție semnificativă la atenuarea schimbărilor climatice fără a prejudicia în mod semnificativ alte obiective de mediu iar celelalte componente de investiții nu aduc prejudicii semnificative niciunuia dintre obiectivele de mediu.
2. POC 4.1.1 BIS – Pentru construcții și industria panificației
- Unde pot accesa acest tip de fond?
MIPE – POC 4.1.1 BIS – industria panificației și construcții
- Ce condiții de eligibilitate există?
Pentru a fi eligibilă, afacerea ta trebuie să fie microîntreprindere sau IMM cu activitatea în industria alimentară (panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora) sau construcţii (materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii) și să îndeplinească următoarele condiții, simultan:
- A înregistrat profit operațional din activitatea de exploatare în anul 2021;
- A fost înființată până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;
- Se angajează să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
- Solicită finanțare între 50.000 euro și 500.000 euro, pe durata a trei exerciţii financiare, și care nu depășește de maximum cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2021;
- Dispune de cofinanțare proprie a proiectului;
- Nu este considerată întreprindere în dificultate în anul 2021;
- Nu a mai beneficiat de fonduri publice, inclusiv europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent din alte surse publice, pentru aceleași activități;
- Se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor;
- Cel puțin 20% din valoarea proiectului reprezintă investiții care permit o contribuție semnificativă la atenuarea schimbărilor climatice fără a prejudicia în mod semnificativ alte obiective de mediu. Celelalte componente de investiții nu aduc prejudicii semnificative niciunuia dintre obiectivele de mediu.
- Cel puțin 10% din valoarea proiectului reprezintă cheltuieli care atestă gradul de digitalizare a solicitantului prin investiţii în active corporale şi necorporale de tipul: site web, software de automatizare a activităţii IMM-ului, sisteme integrate de hard şi soft de automatizare a activităţii IMM-ului;
- Nu a efectuat o relocare, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul şi nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
- Nu a beneficiat de ajutor ilegal şi nu a utilizat, în mod abuziv, un ajutor acordat legal, care până la data depunerii proiectului nu a fost recuperat integral incluzând dobânzile aferente.
3. RePowerEU – Eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM
- Unde pot accesa acest tip de fond?
MIPE – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
- Ce condiții de eligibilitate există?
Pentru a fi eligibilă, afacerea ta trebuie să fie IMM sau întreprindere mare și să îndeplinească următoarele condiții, simultan:
- A înregistrat profit operațional din activitatea de exploatare în unul din anii 2019, 2020 sau 2021;
- A fost înființată până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv;
- Se angajează să asigure desfășurarea activității operaționale/curente și să mențină parametri energetici pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
- Dispune de cofinanțare proprie a proiectului;
- Nu este considerată întreprindere în dificultate în anul 2021;
- Nu a mai beneficiat de fonduri publice, inclusiv europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent din alte surse publice, pentru aceleași activități;
- a avut minimum 1 angajat în anul fiscal 2021;
- deține cel puțin un contract de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, obligatoriu, sau a energiei termice după caz.
4. Reciclare (PNRR)
- Unde pot accesa acest tip de fond?
- Ce condiții de eligibilitate există?
- Pentru a fi eligibilă, afacerea ta trebuie să fie microîntreprindere sau IMM sau întreprindere mare, cu unul dintre următoarele coduri CAEN:
- 3821 – tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase
- 3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase
- 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate
- 3831 – demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor
- 3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase
- 3812 – colectarea deșeurilor periculoase
5. Ajutor de stat pentru producție (industria prelucrătoare)
- Unde pot accesa acest tip de fond?
La Ministerul Economiei
- Ce condiții de eligibilitate există?
Pentru a fi eligibilă, afacerea ta trebuie să fie microîntreprindere sau IMM sau întreprindere mare și să respecte, simultan, următoarele condiții:
- Nu este considerată întreprindere în dificultate în anul 2021;
- Nu a mai beneficiat de fonduri publice, inclusiv europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent din alte surse publice, pentru aceleași activități;
- Nu are datorii la bugetul de stat;
- Nu este în procedură de executare silită, insolvență, faliment ori reorganizare judiciară;
- Cel puțin 10% din valoarea proiectului este reprezentat de investiții care atestă caracterul verde.
Totuși, ce ,,contraindicații’’ au aceste fonduri europene?
Problema principală este faptul că, deși numele spune clar – fonduri europene NErambursabile, acestea te condiționează să îndeplinești anumite criterii. În caz că, din diferite motive (care, de cele mai multe ori, NU depind de tine) nu mai poți să întâlnești acele condiții, atunci ia-ți adio de la acel ,,NE’’ – fondurile devin rambursabile.
Așa că ce soluție ai? Apelează la investitori care vor să-ți finanțeze afacerea!
Nu numai că nu vei fi nevoit să rambursezi banii, ci mai mult, vei primi și suport, mentorat și ajutor din partea investitorului. Pe lângă toată experiența pe care el o are, va avea și un interes direct ca tu să faci bani, pentru că el va avea un anumit procent din afacerea ta, așa că este evident interesat ca ea să aibă succes și să crească.
Și știm, acum te întrebi unde ai putea găsi investitori potriviți și dispuși să-ți finanțeze afacerea.
Am pregătit pentru tine un eveniment special, în care nu numai că-ți vom spune unde găsești investitori, ci te vom învăța GRATUIT cum să scrii și să susții un pitch pe care să-l prezinți, în așa fel încât ei să fie cât se poate de interesați.
Ai mai multe detalii aici: Cum poți obține finanțare de la investitori
Concluzie
A-ți finanța afacerea prin fonduri europene este o idee foarte bună, dar te poți lovi de faptul că nu îndeplinești condițiile de acordare sau de menținere a fondurilor. Așa că poți să apelezi la investitori pentru a-ți finanța afacerea. Orice decizi, îți urăm mult succes!